Spiritism Part II

MISCAREA SI PRACTICA SPIRITISTA

Au acest nume pentru faptul ca pretind ca pot comunica cu spiritele (sufletele) mortilor.

Originea, in timp si in loc, a spiritistilor este indepartata si necunoscuta. Despre un intemeietor de doctrina si practica spiritista nu se poate vorbi. Vechiul Testament aminteste de practici spiritiste, ca de pilda cazul lui Saul cu vrajitoarea din Endor (I Reg. XXVIII, 7, 20).
Practicile erau insa interzise cu asprime de catre Moise, ca fiind contrare descoperirii lui Dumnezeu (Deut. XVIII, 9-12). In Noul Testament, sub o alta forma, spiritismul este cunoscut si practicat in primele veacuri crestine, incepand de la Simon Magul (Fapte VIII, 9), vrajitorul Elima (Fapte XIII, 8).

Asa cum se cunoaste, spiritismul nu este ceva nou. Eroul celebrei Epopei a lui Ghilgames, la asiro-babilonieni, obtine de la zeul infernului favoarea de a avea “o convorbire” cu spiritul prietenului sau decedat Enghi-du. De asemenea, Strabon spune ca asiro-babilonienii se foloseau de niste “mese” pentru chemarea spiritelor. Si in Avesta, cartea sacra a vechilor persi, se vorbeste despre evocarea spiritelor celor decedati.

De asemenea, intalnim urme de practicare a spiritismului la vechii chinezi, la greci, la romani. Existenta vechilor practici la evrei se observa din faptul ca Vechiul Testament interzice “invocarea spiritelor”.

In primele veacuri crestine, chemarea spiritelor era, de asemenea, practicata de vrajitori, cum ne relateaza Tertulian, si istoricul roman Amien Marcellin, iar in Evul Mediu, condamnarea practicilor spiritiste prin legi civile si bisericesti dovedeste existenta acestora.

Insa spiritismul modern si practica acestuia isi au originea in America de Nord. Prin 1848, in martie, dupa “spusele” spiritistilor, in locuinta unui cetatean numit Weckmann din Hydesville, statul New York, s-ar fi auzit niste zgomote ciudate. Printr-un limbaj conventional, format din ciocanituiri, familia Fox ar fi ajuns “sa intre” in conversatie cu spiritul care producea acele zgomote. Intr-o seara din anul 1848, una dintre cele trei fete ale familiei Fox lovi in mobila, imitand pocniturile misterioase. Lovitura fetei primi imediat raspuns, prin pocnituri in numar egal cu cele ale acesteia. Fata repeta pocniturile in numar variat, dar totdeauna primi raspuns cu acelasi numar de pocnituri. Crezand ca are de-a face cu vreo fiinta misterioasa inteligenta, fetele si mama lor incepura sa puna necunoscutului diferite intrebari, cerandu-i raspuns, printr-un anumit numar de pocnituri in caz afirmativ si printr-alt numar in caz negativ. Raspunsurile au venit prompt si clar. Vestea se raspandi in oras si multi curiosi veneau sa puna necunoscutului fel de fel de intrebari.

Surorile Fox gasira un mijloc mai ingenios pentru a comunica cu necunoscutul; scrisera pe hartie literele alfabetului, plimbandu-si degetele deasupra lor. Cand ajungeau cu degetul asupra unei anumite litere, se auzea o pocnitura. Necunoscutul era “spiritul” lui Carol Keyn, fost locatar al acelei locuinte, care a fost asasinat in urma cu cinci ani si ca trupul lui a fost ingropat in pivnita.

Facandu-se sapaturi la locul indicat, au fost gasite cateva oase dintr-un corp omenesc. La locuinta familiei Fox au inceput sa vina acum si mari invatati dintre profesori, magistrati, medici etc. spre a cerceta si studia uimitoarele intamplari.

Fetele s-au mutat la New York, intr-o locuinta mai incapatoare, unde au continuat comunicarea cu spiritele. Exemplul lor fu urmat apoi de altii si astfel numarul aderentilor spiritismului crescu foarte repede, ca stranutul, incat peste cativa ani, pe la 1868, se ridica la circa zece milioane.

De pe la anul 1869 au inceput a se constitui diferite societati spiritiste in America, Anglia, Franta etc.

Moarte

Moartea este un fenomen care a ridicat multe semne de întrebare tuturor civilizaţiilor. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au încercat să afle ceea ce se petrece după moarte.

Moartea văzută în mitologia Egiptului Antic

În mitologia egipteană, există viaţă după moarte, dar aceasta este condiţionată doar de reunirea după deces a celor trei elemente esenţiale fiinţei umane. Aceste elemente sunt corpul, ba-ul (sufletul) şi ka-ul (vitalitatea). Conform legendei, zeul berbec Khnum modelează fiecare om înainte de naştere, pe roata lui de olar. El acordă fiecăruia trup, energie vitală (ka) şi suflet (ba). Ba-ul şi ka-ul sunt invizibile în timpul vieţii şi formează cu trupul un tot. După moarte însă, sufletul (ba-ul) îşi ia zborul, având înfăţişarea unei păsări cu cap de om. Vitalitatea (ka-ul) se materializează în două braţe ce se ridică deasupra capului, ca o scufie pe statuia mortului. Corpul, în condiţii normale se descompune. Dacă este lăsat ca acest fenomen să se întâmple, omul nu va mai beneficia de viaţă după moarte, deoarece nu mai deţine cele trei elemente esenţiale ale fiinţei. De aceea, pentru a păstra trupul, egiptenii au dezvoltat tehnica îmbălsămării mumiilor, pe care conform legendei, a folosit-o pentru prima oară Anubis pentru Osiris. Astfel, după moarte, regii, reginele, oamenii bogaţi, vizirii beneficiază de îmbălsămare, singura tehnică de a înfrunta moartea. Ei sunt îmbălsămaţi şi înfăşuraţi cu fâşii de pânză sub care se pun amulete pe care sunt scrise rugăciuni, formule magice, etc. Sunt aşezaţi în sarcofage de lemn sau din metale preţioase, cu sculpturi şi picturi, iar împreună cu ei este aşezată o parte din averea lor pe care o vor duce pe tărâmul celălalt. Sarcofagele sunt aşezate în morminte specific egiptene, cum ar fi piramidele, simboluri ale perfecţiunii şi ale înălţării înspre cer. De aceste piramide benficiau doar marii regi, cele mai mari construcţii de acest tip fiind cele ale faraonilor Keops, Kefren şi Mikerinos. Mortul nu rămâne în mormântul său. Zeiţa Isis sau zeul Anubis i se înfăţişează şi îl conduce înspre lumea morţilor. Mortul se urcă în barca lui Atum (Ra) şi este dus la Osiris pentru a fi judecat. Zeiţa Maat este cea care păzeşte balanţa sufletelor, în care este cântărită inima mortului. Pe un talger al balanţei se punea inima mortului, iar pe celălalt era pusă pana fermecată a zeiţei Maat, pană care nu minţea niciodată. Pentru vechii egipteni, inima era lăcaşul inteligenţei. Dacă inima era grea, însemna că ea era plină de păcate, şi era înghiţită de un monstru cu cap de crocodil, coamă de leu şi corp de hipopotam. Astfel, pentru mort, nu mai putea exista viaţă eternă. Dacă balanţa rămâne în echilibru, înseamnă că inima nu a păcătuit foarte mult, de aceea Osiris acceptă să ofere viaţă veşnică mortului. Thot notează toate hotărârile acestui zeu pe tăbliţele lui, după care mortul poate să trăiască veşnic alături de Osiris.

Fantome, strigoi şi stafii

Fantomele, strigoii şi stafiile sunt creaturi fictive, a căror existenţă nu este dovedită. Ele nu au corp şi se crede că sunt de fapt suflete ale oamenilor care au rămas, după moarte pe Pământ. Acest lucru s-a întâmplat ori datorită unei morţi brutale şi a setei de răzbunare, ori din cauză că nu au beneficiat de un ceremonial de înmormântare, deci nu li s-a oferit odihna veşnică. Aceste creaturi datează de mult timp. În multe mitologii ele erau văzute drept creaturi malefice, răzbunătoare, cu intenţii ticăloase. În mitologia japoneză, strigoii sunt violenţi, capabili de răzbunări fizice teribile asupra duşmanilor care au mai supravieţuit. Uneori, aceste creaturi nu sunt decât nişte suflete paşnice, tăcute, docile, ce pot fi uneori văzute. Poveştile cu case bântuite de fantome sunt elemente de bază în istoria acestor fiinţe supralumeşti. Se spune că în Marea Britanie, în special în Scoţia, există cele mai multe locuinţe bântuite, care atrag implicit mulţi turişti. În prezent, Societatea Britanică şi Americană pentru Cercetări Metapsihice investighează şi clasifică o mulţime de cazuri în care se zice că ar fi prezente fantome, încercând totodată să dea explicaţii logice şi ştiinţifice acestor întâmplări. O teorie elaborată pentru a explica unele cazuri de apariţii de fantome este cea care susţine că evenimentele dramatice cauzate de moartea unei persoane dragi, pot influenţa sensibilitatea şi emoţiile unei persoane făcând-o astfel să creadă că vede aceste fiinţe paranormale. Dacă existenţa fantomelor, a strigoilor şi a stafiilor ar fi dovedită atunci s-ar putea afla şi răspunsul vieţii de după moarte.