Moartea este un fenomen care a ridicat multe semne de întrebare tuturor civilizaţiilor. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au încercat să afle ceea ce se petrece după moarte.
Moartea văzută în mitologia Egiptului Antic
În mitologia egipteană, există viaţă după moarte, dar aceasta este condiţionată doar de reunirea după deces a celor trei elemente esenţiale fiinţei umane. Aceste elemente sunt corpul, ba-ul (sufletul) şi ka-ul (vitalitatea). Conform legendei, zeul berbec Khnum modelează fiecare om înainte de naştere, pe roata lui de olar. El acordă fiecăruia trup, energie vitală (ka) şi suflet (ba). Ba-ul şi ka-ul sunt invizibile în timpul vieţii şi formează cu trupul un tot. După moarte însă, sufletul (ba-ul) îşi ia zborul, având înfăţişarea unei păsări cu cap de om. Vitalitatea (ka-ul) se materializează în două braţe ce se ridică deasupra capului, ca o scufie pe statuia mortului. Corpul, în condiţii normale se descompune. Dacă este lăsat ca acest fenomen să se întâmple, omul nu va mai beneficia de viaţă după moarte, deoarece nu mai deţine cele trei elemente esenţiale ale fiinţei. De aceea, pentru a păstra trupul, egiptenii au dezvoltat tehnica îmbălsămării mumiilor, pe care conform legendei, a folosit-o pentru prima oară Anubis pentru Osiris. Astfel, după moarte, regii, reginele, oamenii bogaţi, vizirii beneficiază de îmbălsămare, singura tehnică de a înfrunta moartea. Ei sunt îmbălsămaţi şi înfăşuraţi cu fâşii de pânză sub care se pun amulete pe care sunt scrise rugăciuni, formule magice, etc. Sunt aşezaţi în sarcofage de lemn sau din metale preţioase, cu sculpturi şi picturi, iar împreună cu ei este aşezată o parte din averea lor pe care o vor duce pe tărâmul celălalt. Sarcofagele sunt aşezate în morminte specific egiptene, cum ar fi piramidele, simboluri ale perfecţiunii şi ale înălţării înspre cer. De aceste piramide benficiau doar marii regi, cele mai mari construcţii de acest tip fiind cele ale faraonilor Keops, Kefren şi Mikerinos. Mortul nu rămâne în mormântul său. Zeiţa Isis sau zeul Anubis i se înfăţişează şi îl conduce înspre lumea morţilor. Mortul se urcă în barca lui Atum (Ra) şi este dus la Osiris pentru a fi judecat. Zeiţa Maat este cea care păzeşte balanţa sufletelor, în care este cântărită inima mortului. Pe un talger al balanţei se punea inima mortului, iar pe celălalt era pusă pana fermecată a zeiţei Maat, pană care nu minţea niciodată. Pentru vechii egipteni, inima era lăcaşul inteligenţei. Dacă inima era grea, însemna că ea era plină de păcate, şi era înghiţită de un monstru cu cap de crocodil, coamă de leu şi corp de hipopotam. Astfel, pentru mort, nu mai putea exista viaţă eternă. Dacă balanţa rămâne în echilibru, înseamnă că inima nu a păcătuit foarte mult, de aceea Osiris acceptă să ofere viaţă veşnică mortului. Thot notează toate hotărârile acestui zeu pe tăbliţele lui, după care mortul poate să trăiască veşnic alături de Osiris.
