Spiritism Part II

MISCAREA SI PRACTICA SPIRITISTA

Au acest nume pentru faptul ca pretind ca pot comunica cu spiritele (sufletele) mortilor.

Originea, in timp si in loc, a spiritistilor este indepartata si necunoscuta. Despre un intemeietor de doctrina si practica spiritista nu se poate vorbi. Vechiul Testament aminteste de practici spiritiste, ca de pilda cazul lui Saul cu vrajitoarea din Endor (I Reg. XXVIII, 7, 20).
Practicile erau insa interzise cu asprime de catre Moise, ca fiind contrare descoperirii lui Dumnezeu (Deut. XVIII, 9-12). In Noul Testament, sub o alta forma, spiritismul este cunoscut si practicat in primele veacuri crestine, incepand de la Simon Magul (Fapte VIII, 9), vrajitorul Elima (Fapte XIII, 8).

Asa cum se cunoaste, spiritismul nu este ceva nou. Eroul celebrei Epopei a lui Ghilgames, la asiro-babilonieni, obtine de la zeul infernului favoarea de a avea “o convorbire” cu spiritul prietenului sau decedat Enghi-du. De asemenea, Strabon spune ca asiro-babilonienii se foloseau de niste “mese” pentru chemarea spiritelor. Si in Avesta, cartea sacra a vechilor persi, se vorbeste despre evocarea spiritelor celor decedati.

De asemenea, intalnim urme de practicare a spiritismului la vechii chinezi, la greci, la romani. Existenta vechilor practici la evrei se observa din faptul ca Vechiul Testament interzice “invocarea spiritelor”.

In primele veacuri crestine, chemarea spiritelor era, de asemenea, practicata de vrajitori, cum ne relateaza Tertulian, si istoricul roman Amien Marcellin, iar in Evul Mediu, condamnarea practicilor spiritiste prin legi civile si bisericesti dovedeste existenta acestora.

Insa spiritismul modern si practica acestuia isi au originea in America de Nord. Prin 1848, in martie, dupa “spusele” spiritistilor, in locuinta unui cetatean numit Weckmann din Hydesville, statul New York, s-ar fi auzit niste zgomote ciudate. Printr-un limbaj conventional, format din ciocanituiri, familia Fox ar fi ajuns “sa intre” in conversatie cu spiritul care producea acele zgomote. Intr-o seara din anul 1848, una dintre cele trei fete ale familiei Fox lovi in mobila, imitand pocniturile misterioase. Lovitura fetei primi imediat raspuns, prin pocnituri in numar egal cu cele ale acesteia. Fata repeta pocniturile in numar variat, dar totdeauna primi raspuns cu acelasi numar de pocnituri. Crezand ca are de-a face cu vreo fiinta misterioasa inteligenta, fetele si mama lor incepura sa puna necunoscutului diferite intrebari, cerandu-i raspuns, printr-un anumit numar de pocnituri in caz afirmativ si printr-alt numar in caz negativ. Raspunsurile au venit prompt si clar. Vestea se raspandi in oras si multi curiosi veneau sa puna necunoscutului fel de fel de intrebari.

Surorile Fox gasira un mijloc mai ingenios pentru a comunica cu necunoscutul; scrisera pe hartie literele alfabetului, plimbandu-si degetele deasupra lor. Cand ajungeau cu degetul asupra unei anumite litere, se auzea o pocnitura. Necunoscutul era “spiritul” lui Carol Keyn, fost locatar al acelei locuinte, care a fost asasinat in urma cu cinci ani si ca trupul lui a fost ingropat in pivnita.

Facandu-se sapaturi la locul indicat, au fost gasite cateva oase dintr-un corp omenesc. La locuinta familiei Fox au inceput sa vina acum si mari invatati dintre profesori, magistrati, medici etc. spre a cerceta si studia uimitoarele intamplari.

Fetele s-au mutat la New York, intr-o locuinta mai incapatoare, unde au continuat comunicarea cu spiritele. Exemplul lor fu urmat apoi de altii si astfel numarul aderentilor spiritismului crescu foarte repede, ca stranutul, incat peste cativa ani, pe la 1868, se ridica la circa zece milioane.

De pe la anul 1869 au inceput a se constitui diferite societati spiritiste in America, Anglia, Franta etc.

Spiritism Part I

Spiritismul este o doctrină filosofică apărută în Franţa la mijlocul sec. al XIX-lea, aparţinând pedagogului Denizard Rivail, sub pseudonimul Allan Kardec.Termenul a fost atribuit ca distinctiv doctrinei pe care urma să o publice, dar datorită faptului că derivă dintr-un cuvânt din limbajul comun a fost repede încorporat în uzul normal şi este folosit pentru a numi şi alte doctrine.

În 1855 Denizard Rivail a început să cerceteze un fenomen relativ cunoscut în acea vreme – “mesele care se rotesc” sau “mesele care vorbesc”: e vorba de mese şi obiecte în general care păreau a se umple cu o stranie vitalitate. După doi ani dedicaţi investigării, nu a considerat că fraudele evidente pe care le-a întâlnit pe parcurs sunt motive suficiente pentru a concluziona că toate acele fenomene sunt erori sau şarlatanii. Convins personal de realitatea existenţei fenomenului şi de posibilitatea ca acesta să fie provocat de suflete ale morţilor, Rivail a mai făcut un pas: în loc de a se dedica “dovedirii ştiinţifice” a existenţei acestor fenomene, Kardec şi-a mutat atenţia asupra posibilităţii, pe care o considera reală, existenţei unei explicaţii de natură spirituală sau mediumnică, cu beneficii pentru umanitate.

Natura sa puternic umanistă, formată în anii de studenţie şi de susţinere a pedagogului elveţian Pestalozzi, discipol al lui Rousseau, l-a împiedicat să se limiteze la o simplă cercetare naturalistă. Necesitatea susţinerii spiritualităţii omeneşti în timpuri caracterizate de o puternică expansiune a ştiinţei şi de un declin al religiei l-a motivat pe Kardec să imagineze o noua formă de a privi realitatea, care punea laolaltă ştiinţa aflată în ascensiune şi religia în declin, mediate de raţionalitatea filosofică. Astfel, Kardec a folosit empirismul ştiinţific pentru a cerceta fenomenul, raţionalitatea filosofică pentru a discuta cu ce părea a fi suflete şi a analiza ce comunicau, şi a căutat o cale de a extrage din aceste dialoguri concluzii de natură socială şi etică, folositoare pentru om. Astfel a pus bazele spiritismului, sistematizat în prima versiune a Cartea Spiritelor, apărută în 18 aprilie 1857.

Cele două caracteristici principale ale mişcării spiritiste sunt:

• propunerea de a asigura accesul la cunoaştere pentru toţi oamenii (cf. Comenius), în locul ermetismului care înconjura cunoaşterea ştiinţifică şi filosofică la acea vreme;
• convingerea că relaţia dintre om şi spiritual nu are nevoie de mediere instituţionalizată; o spiritualitate naturala (cf. Rousseau) este de ajuns şi mai potrivită pentru om.

O parte a intelectualităţii din Europa şi Statele Unite a îmbrăţişat spiritismul ca explicaţie logică a realităţii, incluzând teme legate de transcendenţă, ca Dumnezeu şi viaţa de apoi. Au fost înfiinţate mii de societăţi spiritiste în ambele continente, iar ideile spiritiste au fost răspândite în aşa măsură încât în unele ţări au apărut voci care susţineau includerea spiritismului în programa şcolară. Cu toate acestea, o dată cu ascensiunea regimurilor totalitare în prima jumătate a secolului al XX-lea, în Europa a avut loc o puternică opresiune a spiritismului, ca şi a altor mişcări filosofice şi politice. În America de Sud, totuşi, activitatea câtorva propovăduitori a reuşit să se constituie într-o fundaţie solidă, deşi spiritismul a devenit aici mai mult o doctrină religioasă şi mistică. Această transformare a fost mai puternică în Brazilia, unde mai mult de 4 milioane de oameni se declară “spiritişti Kardecişti” (conform ultimului recensământ al Instituto Brasileiro de Geografia e Estatistica), ceea ce face din Brazilia cea mai mare ţară spiritistă din lume. Spiritismul a influenţat în Brazilia sincretisme ca Umbanda, Raţionalismul creştin, União do Vegetal şi Valea Răsăritului (Vale do Amanhecer).

Fantome, strigoi şi stafii

Fantomele, strigoii şi stafiile sunt creaturi fictive, a căror existenţă nu este dovedită. Ele nu au corp şi se crede că sunt de fapt suflete ale oamenilor care au rămas, după moarte pe Pământ. Acest lucru s-a întâmplat ori datorită unei morţi brutale şi a setei de răzbunare, ori din cauză că nu au beneficiat de un ceremonial de înmormântare, deci nu li s-a oferit odihna veşnică. Aceste creaturi datează de mult timp. În multe mitologii ele erau văzute drept creaturi malefice, răzbunătoare, cu intenţii ticăloase. În mitologia japoneză, strigoii sunt violenţi, capabili de răzbunări fizice teribile asupra duşmanilor care au mai supravieţuit. Uneori, aceste creaturi nu sunt decât nişte suflete paşnice, tăcute, docile, ce pot fi uneori văzute. Poveştile cu case bântuite de fantome sunt elemente de bază în istoria acestor fiinţe supralumeşti. Se spune că în Marea Britanie, în special în Scoţia, există cele mai multe locuinţe bântuite, care atrag implicit mulţi turişti. În prezent, Societatea Britanică şi Americană pentru Cercetări Metapsihice investighează şi clasifică o mulţime de cazuri în care se zice că ar fi prezente fantome, încercând totodată să dea explicaţii logice şi ştiinţifice acestor întâmplări. O teorie elaborată pentru a explica unele cazuri de apariţii de fantome este cea care susţine că evenimentele dramatice cauzate de moartea unei persoane dragi, pot influenţa sensibilitatea şi emoţiile unei persoane făcând-o astfel să creadă că vede aceste fiinţe paranormale. Dacă existenţa fantomelor, a strigoilor şi a stafiilor ar fi dovedită atunci s-ar putea afla şi răspunsul vieţii de după moarte.