Moarte

Moartea este un fenomen care a ridicat multe semne de întrebare tuturor civilizaţiilor. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au încercat să afle ceea ce se petrece după moarte.

Moartea văzută în mitologia Egiptului Antic

În mitologia egipteană, există viaţă după moarte, dar aceasta este condiţionată doar de reunirea după deces a celor trei elemente esenţiale fiinţei umane. Aceste elemente sunt corpul, ba-ul (sufletul) şi ka-ul (vitalitatea). Conform legendei, zeul berbec Khnum modelează fiecare om înainte de naştere, pe roata lui de olar. El acordă fiecăruia trup, energie vitală (ka) şi suflet (ba). Ba-ul şi ka-ul sunt invizibile în timpul vieţii şi formează cu trupul un tot. După moarte însă, sufletul (ba-ul) îşi ia zborul, având înfăţişarea unei păsări cu cap de om. Vitalitatea (ka-ul) se materializează în două braţe ce se ridică deasupra capului, ca o scufie pe statuia mortului. Corpul, în condiţii normale se descompune. Dacă este lăsat ca acest fenomen să se întâmple, omul nu va mai beneficia de viaţă după moarte, deoarece nu mai deţine cele trei elemente esenţiale ale fiinţei. De aceea, pentru a păstra trupul, egiptenii au dezvoltat tehnica îmbălsămării mumiilor, pe care conform legendei, a folosit-o pentru prima oară Anubis pentru Osiris. Astfel, după moarte, regii, reginele, oamenii bogaţi, vizirii beneficiază de îmbălsămare, singura tehnică de a înfrunta moartea. Ei sunt îmbălsămaţi şi înfăşuraţi cu fâşii de pânză sub care se pun amulete pe care sunt scrise rugăciuni, formule magice, etc. Sunt aşezaţi în sarcofage de lemn sau din metale preţioase, cu sculpturi şi picturi, iar împreună cu ei este aşezată o parte din averea lor pe care o vor duce pe tărâmul celălalt. Sarcofagele sunt aşezate în morminte specific egiptene, cum ar fi piramidele, simboluri ale perfecţiunii şi ale înălţării înspre cer. De aceste piramide benficiau doar marii regi, cele mai mari construcţii de acest tip fiind cele ale faraonilor Keops, Kefren şi Mikerinos. Mortul nu rămâne în mormântul său. Zeiţa Isis sau zeul Anubis i se înfăţişează şi îl conduce înspre lumea morţilor. Mortul se urcă în barca lui Atum (Ra) şi este dus la Osiris pentru a fi judecat. Zeiţa Maat este cea care păzeşte balanţa sufletelor, în care este cântărită inima mortului. Pe un talger al balanţei se punea inima mortului, iar pe celălalt era pusă pana fermecată a zeiţei Maat, pană care nu minţea niciodată. Pentru vechii egipteni, inima era lăcaşul inteligenţei. Dacă inima era grea, însemna că ea era plină de păcate, şi era înghiţită de un monstru cu cap de crocodil, coamă de leu şi corp de hipopotam. Astfel, pentru mort, nu mai putea exista viaţă eternă. Dacă balanţa rămâne în echilibru, înseamnă că inima nu a păcătuit foarte mult, de aceea Osiris acceptă să ofere viaţă veşnică mortului. Thot notează toate hotărârile acestui zeu pe tăbliţele lui, după care mortul poate să trăiască veşnic alături de Osiris.

Fantome, strigoi şi stafii

Fantomele, strigoii şi stafiile sunt creaturi fictive, a căror existenţă nu este dovedită. Ele nu au corp şi se crede că sunt de fapt suflete ale oamenilor care au rămas, după moarte pe Pământ. Acest lucru s-a întâmplat ori datorită unei morţi brutale şi a setei de răzbunare, ori din cauză că nu au beneficiat de un ceremonial de înmormântare, deci nu li s-a oferit odihna veşnică. Aceste creaturi datează de mult timp. În multe mitologii ele erau văzute drept creaturi malefice, răzbunătoare, cu intenţii ticăloase. În mitologia japoneză, strigoii sunt violenţi, capabili de răzbunări fizice teribile asupra duşmanilor care au mai supravieţuit. Uneori, aceste creaturi nu sunt decât nişte suflete paşnice, tăcute, docile, ce pot fi uneori văzute. Poveştile cu case bântuite de fantome sunt elemente de bază în istoria acestor fiinţe supralumeşti. Se spune că în Marea Britanie, în special în Scoţia, există cele mai multe locuinţe bântuite, care atrag implicit mulţi turişti. În prezent, Societatea Britanică şi Americană pentru Cercetări Metapsihice investighează şi clasifică o mulţime de cazuri în care se zice că ar fi prezente fantome, încercând totodată să dea explicaţii logice şi ştiinţifice acestor întâmplări. O teorie elaborată pentru a explica unele cazuri de apariţii de fantome este cea care susţine că evenimentele dramatice cauzate de moartea unei persoane dragi, pot influenţa sensibilitatea şi emoţiile unei persoane făcând-o astfel să creadă că vede aceste fiinţe paranormale. Dacă existenţa fantomelor, a strigoilor şi a stafiilor ar fi dovedită atunci s-ar putea afla şi răspunsul vieţii de după moarte.

SATANISM

Satanismul este o religie bazată pe Biblia Satanică şi filozofia Cultului Satanic, fondat de Anton Szandor LaVey. În această religie Satana devine un simbol pozitiv, arhetip al sinelui şi al egoismului. Deşi este asociată în cultura populară cu ritualuri ce au în prim plan violenţa şi cruzimea, filozofia Bisericii Satanice are la bază următoarele caracteristici:
Individualismul fundamental, bazat pe conceptul nietzschean că individul este singurul responsabil pentru viaţa sa şi că trebuie să se ridice peste perceputa conformitate a maselor pentru a găsi o cale în viaţă. În acest sens, satanismul fiind influenţat de libertarianism, LaVey declară că “sataniştii sunt născuţi nu făcuţi… au o boală numită independenţă”.       Deasemenea, sataniştii desconsideră religiile ce au o “servilitate” spre un zeu (precum creştinismul, islamul, iudaismul, etc).
Simbolul Satana – în religia satanistă, nu este zeu, ci doar un simbol pentru dumnezeu, care la rândul lui este performat şi satisfăcut de satanistul însuşi. LaVey propune că toţi zeii sunt creaţii ale credincioşilor şi că în acest fel veneraţia zeilor este prin extensie, veneraţia creatorului acestor zeii (credinciosul). O dogmă a satanismului este: “Eu sunt dumnezeul meu”. Cel mai important eveniment din calendarul satanic este ziua credinciosului, aceasta reprezentând şi naşterea dumnezeului său. Un fapt surprinzător despre satanism este că Satana, perceput ca “deavol” în cultura populară, nu este venerat, fiind considerat doar un arhetip literar care este un exemplu de opoziţie la umilinţă şi credinţă. În religia satanistă, cultul “deavolului” este văzut ca fiind doar o inversare prost-înţeleasă a creştinismului.

Satanismul este împărţit în trei categorii principale:

Satanismul Tradiţional care afirmă că rădăcinile Satanismului se trag din Egiptul Antic.
Satanismul Rebel care spune că Satana are nevoie de o pisica moartă, un mormânt profanat, o tăietura pe mâna tinerei de 17 ani sau un ritual perfect realizat în nişte condiţii groteşti.
Satanismul Modern care promovează individul şi nu faptul că omul este nesemnificativ, slab şi dependent de supranatural. Ei consideră că apartenenţa de supranatural şi implicit de o Biserică, presupune mult prea multa bătaie de cap luând în vedere că, după cum a spus şi Phil Hine în Magia Haosului, “Nimic nu este real (Totul este permis)”. Satanistul Modern nu neagă munca strămoşilor noştri precum face un ateu sau un fanatic, ci el îmbrăţişează fiecare idee valoroasă, cultura şi magia, dar refuză să fie condus de legile unui “preistoric”(ex. Iisus).

Valorile Satanismului sunt în Satanist drept pentru care ritualurile sataniste afirmă puterea simbolului satanic în inteligenţa, isteţimea şi cultura individului. “Ca să fii Creştin trebuie să crezi în Satana, iar ca să fii Satanist trebuie să crezi în Dumnezeu.”

Hello! You blood thirsty world!

Welcome to HellsPit!

Acest  Blog este dedicat tuturor oamenilor sadici din lume. acest blog este facut pentru a va satisface setea de sange …